Pentru managerii producatorului de tamplarie Romserv Invest, participarea la conferinta EURO-Fereastra 2015 este, in primul rand, un prilej de informare despre noutatile si tendintele de dezvoltare a bransei. "In al doilea rand, suntem un participant traditional la aceasta conferinta, fiind prezenti pana acum la toate editiile. In acest an, suntem interesati de prelegerea institutului Interconnection, referitoare la evolutia pietei de profil, precum si de stabilirea unor contacte de afaceri cu firme reprezentative din domeniu care vor fi prezente la eveniment. Consideram ca toate subiectele care urmeaza sa fie abordate vor fi de ajutor pentru activitatea proprie, insa ne intereseaza mai ales informatii despre segmentul tamplariei din PVC si al ansamblurilor din aluminiu, pe care l-am accesat recent. In acest domeniu, intentionam sa ne implicam si in operatiuni de export, tamplaria pe care o producem fiind realizata cu profile Reynaers si Alumil", a precizat Floris Lazarescu, administratorul firmei.