Eusebiu Dobos, director tehnic al Prestarea: „Dintre cele doua conferinte care vor fi organizate anul acesta simultan, la data de 15 mai, in cadrul Radisson Blu Hotel – Bucuresti, respectiv EURO-Fereastra si EURO-Constructii, vom participa cu precadere la prelegerile destinate domeniului tamplariei termoizolante. Suntem interesati, insa, si de datele specifice din domeniul constructiilor, considerand ca orice informare din bransa este importanta, cu atat mai mult cu cat cele doua segmente sunt interconectate. Am decis sa participam in premiera la eveniment, intrucat suntem de parere ca informarea este foarte importanta pentru derularea optima a activitatii. In acelasi timp, credem ca avantajele pe care le vom obtine sunt cu precadere indirecte si constau in acumularea de date importante si in cunoasterea pietei. Am remarcat ca subiectele alese sunt in concordanta cu problematica actuala a bransei, discutiile despre export fiind, astfel, binevenite. Compania noastra exporta aproximativ 15% din productia totala in tari din Uniunea Europeana, ponderea in comenzi fiind detinuta de tamplaria din aluminiu. Pe segmentul PVC-ului avem cereri cu precadere la nivel intern, iar pentru 2012 preconizam obtinerea unei cresteri de 25% a veniturilor, comparativ cu nivelul de 20,5 milioane de lei consemnat in 2011”.