Vasile Chivaran, director tehnic al Metale International: „Prezenta noastra la conferinta EURO-Fereastra este deja traditionala, iar la editiile trecute, am avut acces la informatii de actualitate pe care le-am transmis ulterior colaboratorilor, compania noastra fiind prepocupata sa asigure un pachet complet de servicii, inclusiv in domeniul consultantei specializate. Anul acesta, vom participa atat in auditoriul conferintei EURO-Fereastra, cat si in cel al EURO-Constructii - eveniment organizat in premiera - intrucat firma noastra este specializata deopotriva in furnizarea de produse specifice pentru domeniul constructiilor si cel al tamplariei termoizolante (cu o cota de aproximativ 30% din livrarile totale). Am studiat programele celor doua simpozioane, care ni s-au parut a fi foarte interesate si speram ca vom obtine informatii si despre aplicarea marcajului CE din partea a cator mai multe institutii implicate. Dorim, de asemenea, sa efectuam un schimb de opinii cu ceilalti specialisti ai bransei, inclusiv in ceea ce priveste evolutia pietei. Din observatiile noastre, dupa perioada foarte dificila din sezonul rece, sectorul de profil are o evolutie normala, asemanatoare celei de anul trecut. Consideram ca procesul de selectie a fost finalizat, au ramas societatile care au stiut sa-si administreze afacerea in mod profesionist si au disparut cele care au apelat la credite. In ceea ce priveste evolutia financiara proprie, aceasta a fost optima, fiind inregistrata o majorare a veniturilor. Pentru 2012, preconizam o majorare de 10% a vanzarilor totale si intentionam sa alocam fonduri pentru extinderea activitatii”.
Adaugă comentariu
Alte stiri:
24 mai 2017