O tema de real interes si, evident, un punct de atractie la Conferinta Internationala despre Constructii Sustenabile si Eficienta Energetica EURO-Constructii (editia a saptea), programata sa aiba loc la data de 15 mai 2018 in Sala Atlas a Radisson Blu Hotel - Bucuresti, va fi cu siguranta reprezentat de subiectul referitor la dinamica fortei de munca in ramura de constructii. De aceea, in plenul Salii Atlas, atentia auditoriului se va indrepta asupra uneia din cele mai dificile probleme care greveaza, actualmente, piata autohtona de constructii (care, de altfel, se afla deocamdata in recesiune tehnica, dar se inscrie, cel putin in primele doua luni a.c., pe un trend ascendent). Astfel, Cristian Erbasu, presedintele Patronatului Societatilor din Constructii (PSC) si director general al companiei Constructii Erbasu, se va referi la „Lipsa fortei de munca din constructii, principala frana pentru investitiile urmatorilor ani”.

Potrivit unei cercetari statistice recente, intitulate „Balanta fortei de munca la 1 ianuarie 2017”, populatia ocupata civila in constructii se plaseaza la putin peste 684.000 de persoane - mai precis, la 684,2 mii de persoane (8,2% din totalul de 8.317,6 mii de persoane, cat reprezinta populatia ocupata civila totala), din care 108,6 mii de femei (2,9% din cele 3.790,7 mii de femei din cadrul populatiei ocupate civile totale) si 575,6 mii de barbati (12,7% din cei 4.526,9 mii de barbati ce reprezinta populatia ocupata civila de sex masculin). Insa, desi pare a fi suficienta, forta de munca din constructii este caracterizata de tendinte clare de migrare atat pe plan intern (de la o firma la alta, de la un judet la altul etc.), cat si pe plan extern, astfel incat majoritatea antreprenorilor - si nu numai - reclama deficitul de personal, calificat sau necalificat. Cum sunt pregatite firmele de constructii sa faca fata acestei provocari si care sunt metodele potrivite de atragere a personalului in constructii reprezinta doar doua dintre aspectele pentru care se va incerca identificarea unor raspunsuri pertinente la EURO-Constructii 2018. Pentru informatii suplimentare si inscrieri, click aici!


Parteneri institutionali:

Organizatori:
Asociatia Producatorilor de Materiale de Constructii din RomaniaCIROM Ministerul Fondurilor Europene AVIR ECONET ANMAR ADUCSIEAR
ROGCB BPIE AAECAHK ARACO PPTT PSCARIC
OAR UAUIM AICPS ARISIAIIROUTCBCTDS