La data de 15 mai 2012, in cadrul Radisson Blu Hotel din Bucuresti s-au reunit aproximativ 350 de reprezentanti ai sectoarelor de constructii si tamplarie termoizolanta, in cadrul unui eveniment de anvergura organizat de publicatiile Agenda Constructiilor si Fereastra. In ansamblu, conferinta a reprezentat un succes din punct de vedere al auditoriului, temelor abordate si obiectivitatii conferentiarilor. Totusi, elementul-cheie in realizarea unui dialog eficient pentru identificarea unor solutii practice si obiective la problemele actuale din sectorul constructiilor - respectiv prezenta autoritatilor centrale - nu s-a concretizat. Subiectul principal al conferintei EURO-Constructii, reprezentat de constructiile sustenabile si eficienta energetica - a fost dezbatut din aproape toate punctele de vedere, ale arhitectilor, antreprenorilor, producatorilor de materiale de constructii si, nu in ultimul rand, ale auditorilor energetici, iar cuvintele de ordine ale discursurilor au fost speranta spre un viitor mai bun si dezamagirea vizavi de modul in care domeniul constructiilor, care ar trebui sa reprezinte unul din motoarele economiei, este abordat de autoritati. Astfel, in cadrul sesiunii plenare, sustinuta in sala Atlas, dupa deschiderea oficiala a lucrarilor, un reprezentant al Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT) ar fi trebuit sa ia cuvantul, insa nu a mai putut fi contactat de organizatori. Primul conferentiar a fost, astfel, Gheorghe Patrascu - arhitectul-sef al Primariei Municipiului Bucuresti, care a prezentat principalele idei de dezvoltare durabila in Capitala, incluse in Conceptul Strategic Bucuresti 2035. Printre conferentiarii sesiunii plenare s-au mai aflat: ing. Serban Danciu - Buildings Performance Institute Europe ("Eficienta energetica a cladirilor - noutati in legislatia europeana), Dennis Rauen - Interconnection Consulting Group ("Analiza pietei de constructii din Europa Centrala si de Est), Alexandru Oancea - Veka Romania ("Responsabilitate si eficienta. Durabilitate si versatilitate), respectiv Ovidiu Stefanescu - senior editor al revistei Fereastra ("Noutati si perspective in domeniul caselor pasive").
 

Se previzioneaza revigorarea pietei de constructii din Europa de Est

Expertii companiei de cercetare a pietei Interconnection Consulting Group - au prezentat, prin intermediul analistului Dennis Rauen, principalele previziuni referitoare la evolutia economiei si a sectorului constructiilor rezidentiale din Europa Centrala si de Est si din zona vestica a continentului. Astfel, in contextul in care pentru tarile din regiunea central-estica se estimeaza, pentru acest an, o crestere economica medie de 2,4%, statele din vest vor continua sa se afle in recesiune, cu o involutie a produsului intern brut de -0,3%. Revigorarea economica este, insa, prognozata in ambele zone, pentru anul 2013 (+3,3% in est si +0,8% in vest), trendul ascendent urmand a fi continuat si in 2014 - 2015. Totusi, specialistii Interconnection previzioneaza revigorarea sectorului de constructii inca din acest an, la nivel european, inclusiv in zona de vest a continentului. Expertii internationali avertizeaza Romania asupra eventualelor pericole ale instabilitatii politice asupra activitatii investitionale, inclusiv asupra sectorului de constructii. Interventia presedintelui Asociatiei Producatorilor de Materiale pentru Constructii din Romania (APMCR), Claudiu Georgescu, a debutat prin anuntul oficial de scadere economica in primul trimestru, cu 0,1% raportat la cele trei luni anterioare. Totusi, pentru piata constructiilor, Institutul National de Statistica (INS) a anuntat o crestere de 1,4% in trimestrul intai din 2012 fata de aceeasi perioada a anului trecut, mai ales datorita lucrarilor noi (+21,5%) - ce au fost constituite, insa, preponderent, din proiecte ingineresti.

 

Arhitectii sunt pesimisti referitor la posibilitatile de dezvoltare sustenabila a Romaniei

O prezentare deosebita a apartinut presedintelui Ordinului Arhitectilor din Romania (OAR), Serban Tiganas, care a supus auditoriul unui scurt test simbolic asupra posibilitatilor de dezvoltare durabila a tarii noastre. Proiectantul s-a aratat dezamagit de modul in care conceptele arhitecturale se aplica in prezent, fiind de parere ca arhitectura nationala in sine "este pe cale de disparitie", in contextul in care eforturile mediului privat sunt directionate catre profit, in timp ce autoritatile nu reprezinta exemple pozitive in acest sens. Totusi, daca exista o posibilitate pentru arhitectura sa reprezinte, din nou, elementul cultural al unei comunitati si pentru ca mediul locuit sa devina sustenabil nu numai din punct de vedere energetic, cat si al calitatii vietii, trebuie urmate cateva cai, intitulate de specialist drept "Cele zece porunci ale sustenabilitatii". In ansamblu, a fost o prezentare care a ridicat problematici importante pentru sectorul constructiilor, antrenand intregul auditoriu.

Evenimentul s-a incheiat, totusi, intr-o nota optimista, reprezentantii Habitat for Humanity Romania si cel al echipei Prispa - cei 45 de studenti ce s-au calificat la Decathlon Europe (ce va avea loc in Spania) cu un proiect inedit de casa solara - demonstrand faptul ca se poate construi eficient pentru persoanele care au cea mai mare nevoie de locuinte. De asemenea, exemplele din cele doua simpozioane au subliniat interesul mediului privat pentru promovarea si sustinerea proiectelor tinerilor arhitecti si constructori, numarul de sponsori pentru aceste obiective aflandu-se in crestere.

 

Pregatiri pentru un nou eveniment, in curand

Avand in vedere succesul de care s-a bucurat evenimentul EURO-Constructii, ne-am gandit deja sa ne ocupam de organizarea unei viitoare sesiuni, in perioada urmatoare. In calitate de organizatori, suntem constienti de micile dezacorduri (alaturi de regretul lipsei autoritatilor) consemnate la prima editie a conferintei, insa consideram ca succesul s-a datorat reusitei a-i aduce in fata unui auditoriu numeros, format din specialisti, pe reprezentantii tuturor factorilor implicati in dezvoltarea unui proiect de constructii, pe care i-am antrenat intr-o discutie pe teme de actualitate la nivel international. Trebuie sa mentionam, insa, ca termenul de conferinta denumeste o expunere facuta in public asupra unei teme din domeniul stiintific, tehnic, al artei politicii etc., cu intentia de a informa, de a instrui etc., in timp ce sesiunile de discutii interactive se desfasoara la nivelul workshop-urilor, al meselor rotunde, seminarelor sau cursurilor de specialitate, organizate in diverse domenii si la un nivel mult mai detaliat. Evenimentele EURO-Constructii si EURO-Fereastra s-au desfasurat sub titulatura de "conferinte", context in care timpul limitat de expunere si incurajarea discutiilor in afara salilor de desfasurare a lucrarilor au reprezentat factori-cheie pentru o buna derulare a manifestarilor respective. Nu in ultimul rand, multumim cu acest prilej inca o data partenerilor, invitatilor si auditoriului pentru prezenta la evenimente.


Parteneri institutionali:

Organizatori:
Asociatia Producatorilor de Materiale de Constructii din RomaniaCIROM Ministerul Fondurilor Europene AVIR ECONET ANMAR ADUCSIEAR
ROGCB BPIE AAECAHK ARACO PPTT PSCARIC
OAR UAUIM AICPS ARISIAIIROUTCBCTDS